Sigilarea dentară este tratamentul profilactic ce contribuie semnificativ la prevenirea apariției cariilor dentare. Imediat după erupție, dinții permanenți au o mineralizare posteruptivă slabă și o vulnerabilitate mare la carii.
Scopul principal al procedurii este izolarea zonelor cu predispoziție la carie.
Este o metodă de tratament acceptată ușor de copii, o modalitate non-invazivă de a proteja și a reduce riscul la carii în perioada copilăriei și adolescenței.
În primii ani după erupție, dinții permanenți au smalțul incomplet mineralizat și sunt mai predispuși la dezvoltarea cariilor. Vârsta pacientului, localizarea posterioară a dinților și lipsa dexterității de a realiza un periaj corect sunt factori care contribuie la apariția cariilor dentare. De aceea se recomandă ca primă măsură de prevenție sigilarea.
Cei mai mulți părinți consideră că un periaj efectuat constant, acasă, este suficient pentru prevenirea cariilor. Însă, în cele mai multe situații, șanțurile și fosetele dentare de la nivelul suprafețelor masticatorii ale molarilor și premolarilor sunt foarte înguste și adânci și este aproape imposibil de curățat perfect cu o periuță de dinți. Cele mai mici resturi de alimente, dar și placa bacteriană se blochează între ele și, ulterior, bacteriile încep să se înmulțească. În plus, grosimea smalțului în aceste zone este mai subțire decât în zona cuspizilor (un risc mare de apariție a cariilor la acest nivel). Prin urmare, sigilarea dentară este o metodă foarte eficientă de prevenire a cariilor de la nivelul suprafețelor masticatorii.
Sigilantul transformă suprafața retentivă a dintelui într-o suprafață ușor de curățat la periajul dentar și mult mai puțin aderentă pentru placa bacteriană și resturile alimentare.
Când sunt recomandate sigilările?
Se recomandă după evaluarea corectă a statusului clinic al pacientului (anatomia dintelui, riscul crescut de a dezvolta leziuni carioase, obiceiurile alimentare).
Alte indicații includ:
Copiii care au avut carii la dinții de lapte au o predispoziție mai mare de a face carii.
- predispoziția la carii dentare se traduce printr-o rezistență redusă la atacurile bacteriene, datorită smalțului subțire precum și o mineralizare slabă a țesuturilor;
- la primele semne de demineralizare a smalțului;
- prezența leziunilor carioase pe partea laterală a suprafeței dintelui;
IMPORTANT!
Șanțurile și fosetele pot avea diferite forme și adâncimi. Numai medicul decide asupra necesității de a le sigila.
Se pot efectua atât pe molarii de lapte după vârsta de 3 ani și jumătate, însă indicația majoră este sigilarea dinților permanenți (molari și premolari). Aceștia sunt greu de igienizat datorită poziției pe arcadă, cât și a morfologiei lor, dar și a dificultății copilului în realizarea unui periaj cât mai corect.
O atenție deosebită se acordă și incisivilor superiori, care pot avea de asemenea suprafețe retentive (suprafețele palatinale), unde sigilarea împiedică formarea unei carii.
În ce constă procedura?
După evaluarea clinică a dintelui, se poate realiza în două moduri:
- NON-INVAZIV – în șanțurile de adâncime medie, doar în situația în care medicul poate evalua vizual pe deplin adâncimea șanțului (pentru a exclude o posibilă carie).
- MINIM INVAZIV– în șanțurile foarte înguste, profunde, când punctul cel mai adânc nu este vizibil, existând riscul prezenței unei leziuni incipiente.
Există riscul de a dezvolta carii sub sigilare?
Deși nu este o procedură greu de realizat, ea trebuie făcută după anumite criterii. Experiența dobândită în tratarea copiilor ne ajută să observăm și cele mai mici carii sau situații în care caria este incipientă. În aceste situații se impune un protocol special de tratament. Cel mai important lucru este să se asigure o suprafață curată și lipsită de carie acolo unde urmează să se facă sigilarea dentară.
Examinarea riguroasă a dintelui utilizând camera intraorală și magnificația conduc la o sigilare corectă. Astfel, dintele rămâne în zona sigilată protejat și exclude riscul apariției cariei sub sigilare.
Cât rezistă o sigilare?
Sigilările pot proteja ani de zile dintele, însă lucrul acesta depinde de mai mulți factori: ocluzia pacientului (mușcătura), igiena dentară, obiceiurile alimentare ale pacientului (consumul de acadele, bomboane țări și lipicioase) pot determina desprinderea sigilantului.
Aplicarea sigilanților necesită supravegherea acestora de către medicul stomatolog la intervale regulate, ce coincid cu controalele obligatorii, respectiv la 6 luni.
Controalele periodice în cazul sigilării sunt obligatorii, astfel se poate intercepta o posibilă desprindere a sigilantului. Vizitele sunt esențiale pentru a completa sau reface sigilarea.